Trei cruci care ar fi fost ridicate spre pomenirea unor victime ale ciumei, cel mai probabil în perioada secolelor XVIII-XIX, două din lemn de stejar și una din calcar, au fost descoperite într-o pădure din comuna Colți și ar putea fi incluse într-un traseu turistic mai larg, zonei fiindu-i atribuite puncte de atracții importante din județul Buzău.
La limita comunelor Colți și Bozioru, într-o pădure deasă de foioase, trei cruci au fascinat în ultimii ani localnicii, de ele legându-se o filă dramatică din istorie, perioada ciumei. Recent, unul dintre săteni a redescoperit locul în care în jurul anilor 1900 ar fi trăit în izolare câțiva bolnavi care s-ar fi autoexilat de comunități. Pe una dintre cruci sunt însemnate 12 nume.
”Constantin, Elena, Radu, Maria, Alecsandra. Scrie aici anul 1900. Este o cruce cu două fețe. Pe o parte cinci persoane și pe partea din spate, Mihaiu, Ana, Gheorghe, Lina, Ileanca, Ioana și Ana, șapte pe partea acestea. Mai sunt două cruci din lemn de stejar. Prima dată le-am văzut prin 2001 când am trecut pe aici dinspre Muscel spre Aluniș, am aflat din poveștile oamenilor. Îmi spuneau de ‘Crucea Ciumaților’, că așa se spune aici. Am întrebat bătrânii, îmi povesteau că aici undeva au locuit o perioadă cei bolnavi de ciumă. După anul de pe cruce, ar fi vorba de Ciuma lui Caragea. Spuneau că aici erau autoexilați sau exilați cei bolnavi de ciumă din satele învecinate, și stăteau în bordeie săpate jumătate în pământ. Veneau rudele și le lăsau mâncare pe drum, ieșeau de acolo și își luau mâncarea. Înțeleg că le puneau mâncarea într-un par să nu intre în contact. Crucile cred că sunt spre pomenirea celor care au decedat, în general se puneau la răscruci de drum dar aici este un drum de culme. Este o cruce din calcar iar crucile de stejar erau mult mai înalte, cred că aveau doi metri. Le-am mai căutat acum vreo 3-4 luni și am dat de ele recent”, a precizat, pentru AGERPRES, locuitorul comunei Colți, Ciprian Ionuț Chiriac.
Ciuma a fost una din epidemiile care au înspăimântat cel mai mult lumea medievală, atât în Occident, cât și în Orient, în condițiile în care cauzele erau foarte puțin cunoscute, la fel și tratamentele iar boala se extindea cu repeziciune.
”Boala este atestată pe teritoriul românesc până în anul 1830, dar cea mai cunoscută epidemie de ciumă a lovit Țara Românească și Moldova în anii 1813-1814 și a intrat în vorbirea curentă cu denumirea de Ciuma lui Caragea (….) O sursă mai puțin valorificată în studierea impactului ciumei asupra teritoriului de la Curbura Carpaților o constituie însemnările de pe cărți (…) Sursele care ne oferă informații asupra victimelor dar și a supraviețuitorilor ciumei din zona Buzăului nu se rezumă la însemnările de pe cărți. Ele sunt mult mai diverse decât ar părea la prima vedere: inscripții de pe lespezi și cruci funerare, acte private sau oficiale, scrisori, elemente de toponimie ne pot ajuta, odată identificate, să reconstituim modul în care individul și comunitatea reacționează în fața pericolului și a morții (…) Este greu de precizat când începe și când se sfârșește o epidemie, pentru că după momente de acalmie ea lovește din nou în diferite zone”, însemnează dr. Daniela Lupu în cartea ”Părul cu priceștanie” – Însemnări de pe cărți și alte mărturii despre ciuma din județul Buzău (1719-1828), text apărut în Analele Buzăului VI – 2014.
Bătrânii satelor au aflat despre locul în care s-ar fi aflat bolnavii, la rândul lor, de la înaintași. S-au încumetat în tinerețe să urce coamele împădurite de la Curbura Carpaților pentru a le vedea, însă acum aproape că le-au dat uitării. ”Eu locuiesc în Colți, am 86 de ani. Înainte îmi spunea bunica din partea tatălui că acolo le dădeau mâncare cu prăjina, era un fel de boală, îi spunea ciumă. Le împingea mâncarea cu prăjina, într-un loc la graniță cu Bozioru. Eram mic atunci când îmi povestea bunica, aveam vreo 4-5 ani. Ne povestea cum le dădea mâncare, lega de un par și le împingea la fiecare bolnav care era acolo. Aveau bordeiașe făcute ca pe timpuri. Acolo la pădure erau vreo 3 cruci, de piatră și de lemn de stejar, cine le-o fi ridicat acolo. Ne povestea că unde erau crucile alea trei, acolo erau oameni bolnavi de le dădeau de mâncare. Mă duceam pe acolo când eram mai tânăr”, a declarat, pentru AGERPRES, localnicul Gheorghe Nedelcu.
Buzăul, alături de alte orașe din țară și Capitala au fost afectate mai grav de epidemie, față de zonele rurale și mai izolate de principalele rute de circulație. ”Specialiștii au ajuns la concluzia că ciuma a îmbrăcat forme mai violente și a făcut mai multe victime în zonele urbane, comparativ cu cele rurale. Totodată s-a observat că zonele de munte, mai izolate au fost mai puțin afectate decât cele de șes sau aflate pe traseul drumurilor comerciale și militare, servind ca refugiu oamenilor din orașe. (…) Ciuma din vremea domnului Ioan Caragea (aug. 1812-sept. 1818), care se întinde din București în toată țara, afectează și județul Buzău, pricinuind multe victime și chiar pustiirea unui sat întreg (…) Din raportul întocmit de medicul șef Marcille la 9 iulie 1829 aflăm numărul morților, bolnavilor, convalescenților și celor posibil contaminați din orașele București, Ploiești, Buzău, Focșani, Brăila, Slobozia, Urziceni și Pitești. În Buzău, la o populație estimată la 2.912 suflete, în perioada 21 mai-19 iunie au fost înregistrați: 74 morți civili și 150 soldați, 120 bolnavi civili și 127 soldați, 256 persoane suspectate de boală (fără a se preciza statutul lor) și 3 convalescenți. Medicul șef al spitalului căzuse și el victimă a ciumei. Așa după cum rezultă din raport, statistica medicului Marcille referitoare la orașul Buzău se referă doar la decedații, bolnavii și convalescenții care se aflau în spital, cei din oraș și din județ care nu beneficiau de supraveghere medicală nefiind înregistrați”, se arată în cartea de însemnări.
Cele trei cruci descoperite în zona împădurită fac parte din istoria locurilor motiv pentru care administrația locală a comunei Colți și-ar dori să le pună în valoare prin amenajarea unui loc cu panouri de informare. Comuna Colți este presărată cu atracții turistice bine cunoscute de public, de la Biserica din Aluniș, peștera tătarilor, fiind în apropiere de vestigiile rupeste și de Babele de la Ulmet-comuna Bozioru. ”La martiri sunt crucile, din câte știu eu, acolo a fost un cătun izolat care a adunat mai mulți bolnavi de ciumă din întreg comună, știu că acei bolnavi erau hrăniți cu un fel de prăjină. Cât de curând vreau să includ cele cruci într-un circuit turistic, pentru că este păcat, sunt lucruri care ar trebui cunoscute în detaliu. Calea de acces este foarte dificilă în schimb se poate vizita pe jos, cu ATV-urile se poate ajunge mai bine, este o zonă care trece prin pădure, dificil de amenajat”, a transmis, pentru AGERPRES, primarul comunei Colți, Ștefan Gheorghe.
Colți este o comună din județul Buzău formată din satele Aluniș, Colți, Colții de Jos și Muscelu Cărămănești. Se află în zona montană și este cunoscută pentru colecția muzeală de chihlimbar, singura din România, aflată în satul de reședință precum și pentru biserica din piatră din zona satului Aluniș.
Redactor/Foto: Florin Zafiu
editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea
